Analiză meci: Tottehnam – Liverpool, 19.12.2021
Antonio Conte împotriva lui Jürgen Klopp.
Fiind un articol lung, i-am adăugat un „cuprins”. Fă clic pentru a merge direct la:
Meciul analizat s-a disputat în 19 decembrie 2021 în campionatul Angliei (Premier League). Tottenham a primit acasă vizita lui Liverpool.
În momentul desfășurării meciului, Liverpool venea după 6 victorii consecutive în campionat și se afla pe locul 2, la un punct în spatele liderului, Manchester City.
Tottenham se afla pe locul 7, dar avea cu 3 meciuri mai puțin disputate decât majoritatea echipelor (amânări din cauză că una sau alta dintre echipele implicate a avut cazuri de Covid). Echipa de pe locul 4, Arsenal Londra, avea cu 4 meciuri mai mult jucate și cu 7 puncte mai mult în clasament. Pe locul 3 era Chelsea, cu 3 meciuri mai mult jucate și cu 12 mai multe puncte. Cu câteva săptămâni în urmă Tottenham schimbaseră antrenorul, înlocuindu-l pe Nuno Espirito Santo cu Antonio Conte. De la venirea noului antrenor, echipa înregistrase 3 victorii consecutive în campionat, dar cu echipe din a doua jumătate a campionatului, acesta fiind primul test cu un adversar de la vârful clasamentului.
Cele două echipe au început partida cu distribuțiile și așezările în teren ca în desenul de mai jos.
Tottehnam a început într-o așezarea 5-3-2. Acest sistem poate fi considerat și 3-5-2, dar am considerat mai potrivit 5-3-2, întrucât Tottenham s-a apărat mai mult, mai ales în prima partea a meciului, și, ca urmare, cele două aripi (wingbacks) au jucat în majoritatea timpului foarte retrase. De menționat că Antonio Conte este poate cel mai important adept al sistemului 3-5-2 pe care l-a folosit cu succes și la Juventus (3 campionate câștigate), Chelsea (1 campionat câștigat), Inter Milano (1 campionat câștigat), precum și la echipa națională a Italiei. Cu toate acestea, în actualul mandat la Tottenham, început de curând, a folosit mai mult sistemul 3-4-3.
Jürgen Klopp a folosit sistemul în care joacă de obicei: 4-3-3. Notabile absențele jucătorilor Jordan Henderson (căpitanul echipei), Thiago Alcantara, Fabinho și Virgil van Dijk. În acest condiții, Klopp a fost nevoit să joace la mijloc Tyler Morton, jucător de 19 ani aflat la primul meci ca titular în Premier League.
Și Tottenham a avut jucători indisponibili sau incomplet refăcuți, notabile mai ales absențele din prima echipă a celor doi mijlocași centrali Pierre-Emile Højberg și Oliver Skipp, dar și a lui Lucas Moura și a jucătorului de bandă stânga Sergio Reguilon. Cu toate acestea, înlocuitorii lor au fost jucători cu mult mai multă experiență decât Tyler Morton care a început meciul pentru Liverpool. De altfel, dintre cei 4 menționați, doar Højberg nu s-a aflat în lot, ceilalți 3 fiind pe banca de rezerve.
Prima repriză – Liverpool domină, Tottenham se apară și contraatacă
Din punct de vedere tactic, meciul poate fi împărțit în câteva perioade distincte ca aspect al jocului.
În prima repriză, Liverpool a avut mai mult inițiativa, Tottenham preferând să își aștepte adversarul și să fie (foarte) periculoasă pe contraatac. Faptul că Tottenham a marcat devreme, în minutul 13, a contribuit și el la această manieră de desfășurare a meciului. Liverpool a făcut un pressing avansat din care Tottenham a ieșit de foarte puține ori.
În graficul de mai jos, preluat de pe sofascore.com, în verde sunt indicate momentele în care a dominat echipa gazdă, Tottenham, iar în albastru cele în care au dominat oaspeții, Liverpool. Sunt 90 liniuțe, câte una aferentă fiecărui minut. Cu cât este mai lungă o liniuță, cu atât dominarea echipei respective a fost mai mare. Jumătatea din partea stângă reprezintă jocul din prima repriză. Cu toate că Liverpool a egalat în minutul 35, maniera de joc nu s-a schimbat până la pauză.
Conform sofascore.com, Liverpool au avut 69% posesie în prima repriză, 12-5 la șuturi și 5-3 la șuturi pe poartă. Deși dominarea lui Liverpool este aparent foarte mare, această imagine e parțial înșelătoare. Cu toate că Tottenham a avut puține atacuri, a avut câteva ocazii foarte mari.
Ca dovadă următoarele două statistici, ce-i drept nu din momentul pauzei. În minutul 63 grafica televiziunii arată posesie 66% pentru Liverpool și 16-8 la șuturi.
Însă la șuturi pe poartă raportul era de doar 5 la 4. Iar 2 minute mai târziu, statistica „expected goals” (câte goluri se marchează de obicei din situațiile de poartă pe care echipa le-a avut), Tottenham avea 2.16, iar Liverpool doar 0.85. Cu alte cuvinte, Tottenham au marcat doar un gol din ocazii din care în medie se marchează 2 goluri. Iar Liverpool, din 5 șuturi pe poartă, nu au adunat suficient cât pentru un gol, adică nu au avut ocazii foarte clare de gol.
Contrapunerea celor două sisteme – Fundașii laterali ai lui Liverpool cu roluri speciale
Deși pe hârtie un 4-3-3, sistemul folosit de Jürgen Klopp a fost un 4-3-3 doar în momentele de inițiere ale atacurilor, apoi, pe măsură ce echipa avansa, așezarea în teren se modifica.
Pe atac pozițional, Salah (11) rămânea în majoritatea timpului foarte în lateral, în timp ce Alexander-Arnold (66) avansa până în dreptul liniei de mijloc și intra mult în interior (idee introdusă de Guardiola la Bayern Munchen cu Philipp Lahm care juca aproape mijlocaș când echipa lui avea posesie, și care mai târziu chiar a fost convertit în mijlocaș central).
În partea opusă, Mane (10) intra un pic în interior, lăsând banda liberă pentru Robertson (26) care urca de multe ori la nivelul atacanților. Robertson a avut libertate de a juca foarte avansat, și nu a făcut acest lucru doar în bandă ci și urcând pe interior de Mane în mai multe rânduri.
Și cei doi „interi” din 4-3-3 au avut roluri diferite. Milner (7) rămânea în general mai jos, alături de Morton (80), pentru a ajuta jocul de construcție și pentru a acoperi urcarea în atac a lui Robertson (26). De cealaltă parte, Keita (8) avansa în zona dintre Jota (20) și Salah (11).
Mai jos captură de ecran reprezentativă pentru așezarea în teren a celor două echipe în prima repriză. La minge Milner (7), în stânga sa Robertson (26). Keita (8) între liniile lui Tottenham, Salah (11) în exterior, Mane (10) în interior, iar cel din partea dreaptă a imaginii este fundașul dreapta Alexander-Arnold (66) într-o zonă centrală. Se văd, de asemenea, și cele două linii defensive ale lui Tottenham.
Așa cum reiese și din reprezentarea grafică a contrapunerii celor două așezări, jucătorul care rămânea cel mai ușor fără adversar direct a fost Trent Alexander-Arnold (66). În partea cealaltă, aproximativ simetric cu el, evolua Milner (7), însă acesta îl avea ca adversar direct pe Ndombele (28), în schimb Dele Alli (20), perechea lui Ndombele (să zicem așa), îl avea ca adversar direct pe Keita (8) și de aceea Trent Alexander Arnold (66) rămânea de multe ori liber, mai ales pe schimbările direct de joc din stânga în dreapta.
În captura de ecran de mai jos, jucătorul evidențiat este Alexander-Arnold, cerând mingea liber și într-o poziție foarte centrală pentru un fundaș lateral. Jucătorul mai avansat decât el și care stă mai în exterior este Salah.
Un al doilea jucător care a avut deseori suficient de mult spațiu și timp la dispoziție, rezultat tot din contrapunerea celor două sisteme, a fost celălalt fundaș lateral al lui Liverpool, Robertson (26). Însă față de situația lui Alexander-Arnold, pentru Robertson exista totuși un adversar (relativ) direct, extrema dreaptă a lui Tottenham, Emerson Royal (12). Cu toate acestea, Robertson s-a dovedit a fi jucătorul cheie al lui Liverpool pentru că a avut libertate totală de a participa la jocul de atac și a surprins prin apariții în interior, contribuind la ambele goluri ale lui Liverpool.
În captura de mai jos se văd Alexander-Arnold primind mingea într-o poziție (atipic de) centrală și, în partea opusă, Robertson, foarte liber.
De altfel și statistică demonstrează că Alexander-Arnold a fost jucătorul lui Liverpool care a putut fi găsit de către colegi de multe ori lipsit de marcaj. Grafica televiziunii arăta că după 25 minute, el avusese cu mult mai multe atingeri decât ceilalți jucători de pe teren. Următorii doi fiind Milner și Robertson. Am explicat de ce Robertson putea primi de multe ori mingea fără adversar. Iar dacă, o dată intrat în posesie, în întâmpinarea lui nu ieșea Royal (12), ci Ndombele (28), atunci cel care se elibera era Milner (7).
De notat că deși aceasta a fost abordarea principală, în unele momente Liverpool a jucat un 4-3-3 obșinuit, în care Milner (7) putea apărea mai avansat, Robertson (26) rămânea mai retras, iar Alexander-Arnold (66) juca în margine, ca un fundaș lateral obișnuit. Această posibilitate de a schimba abordarea jocului de la o fază la alta pune în dificultate echipele adverse.
Mai jos un cadru cu un moment în care Liverpool sunt dispuși într-un 4-3-3 obișnuit. La minge este Salah, iar cei doi jucători marcați pe imagine sunt interii Milner, în stânga, și Keita, în dreapta. Banda dreaptă este liberă, fiind posibilă apariția acolo a lui Alexander-Arnold.
De partea cealaltă, despre așezarea lui Tottenham nu ar fi foarte multe de spus. Un bloc defensiv scurt și îngust, cu o linie de 5 și o linie de 3 în fața ei, doar cele două vârfuri rămase în permanență avansate, pregătite pentru un posibil contraatac. Interesantă poate doar libertatea jucătorilor din linia de fund de a avansa mult cu/spre un adversar dacă considerau necesar – aspect specific liniilor de apărare cu 5 fundași, întrucât deși unul iese din dispozitiv, rămâne în continuare o linie defensivă de 4 jucători.
Acțiune interesantă – fundașii laterali ai lui Liverpool combină între ei
Chiar în primul minut al jocului a avut loc o acțiune de atac a lui Liverpool care rezumă foarte bine jocul din prima repriză, așezările celor două echipe și rolurile cheie ale lui Alexander-Arnold și Robertson.
În cadrul de mai jos Milner primește mingea de la un fundaș central. Se observă aceeași așezare cu Keita între linii, Mane în interior, Robertson foarte avansat, precum și așezarea 5-3-2 a lui Tottenham.
Robertson primește de la Milner:
Robertson pasează către Jota și plecă spre interior. De notat și poziția lui Salah în partea opusă a terenului. El rămâne în exterior, Alexander-Arnold intră în interior:
Jucătorul marcat în captura de mai jos este Robertson. Așa cum am mai spus, fără un adversar direct în acest meci, el are libertate totală de participare la jocul de atac.
Câteva momente mai târziu Mane mută jocul în partea cealaltă la Alexander-Arnold, încercuit pe imagine, foarte liber. Iar în partea stângă este încercuit Robertson.
În următoarele două imagini Alexander-Arnold avansând cu mingea la picior, care aduce centrare pentru Jota și Robertson care apar la finalizare. Robertson lovește cu capul, mingea mergând puțin pe lângă poartă.
Pressingul lui Liverpool
Mai jos așezarea celor două echipe pe momentul de inițiere a jocului de către Tottenham.
Faptul că Tottenham nu a reușit să iasă de la portar cu mingea jos, se datorează, pe de o parte, abilității jucătorilor lui Liverpool de a face un pressing de o calitate excepțională (explic un pic mai jos, cu imagini), iar pe de altă parte, atitudinii celor două echipe: Tottenham un pic temători, nu își asumă riscuri, iar Liverpool cu multă încredere, par că domină adversarul chiar și când acesta are mingea.
Captură cu momentul inițierii mingii de la portar. În primă fază, Jota (20), în centru, închide linia de pasă către mijlocașul central al lui Tottenham, Winks (8).
Apoi Jota iese în întâmpinarea fundașului central al lui Tottenham, Dier (15), având în permanență grijă ca acesta să nu poată pasa mijlocașului central. Când mingea este trimisă fundașului centru-dreapta, Sanchez (6), Mane (10) efectuează o alergare în curbă, așa încât să închidă mai întâi linia de pasă către jucătorul de bandă, Emerson Royal (12).
În următorul cadru se vede cât de bine înțeleg pressingul jucătorii lui Liverpool. Mane are poziția suficient de în exterior cât să încurce o pasă către Emerson Royal (12), dar, în același timp, împreună cu Jota face dificilă și o pasă spre zonă centrală. Jota stă poziționat așa încât să poată încurca atât o pasă înapoi către Dier, cât și o pasă către mijlocașul central, Winks.
De asemenea, Milner (7) și Robertson (26), sunt în poziții intermediare. În funcție de pasa următoare putând interveni asupra lui WInks (8) sau Ndombele (28), respectiv Ndombele sau Emerson Royal (12).
Singura soluție este în spate către portar, care joacă diagonală în partea opusă către Sessegnon (19), dar imediat apare lângă el Alexander-Arnold și Liverpool recuperează mingea.
Exemplu de contră a lui Tottenham
Deși Tottenham făcea un bloc defensiv foarte scurt și îngust cu cei 8 jucători din liniile de fund și de mijloc, cei doi atacanți rămâneau permanent foarte avansați, iar calitatea individuală și viteza lui Kane (10) și a lui Son (7) le putea pune mari probleme fundașilor centrali ai lui Liverpool.
În exemplul de mai jos, printr-o singură pasă, Son ar fi putut scăpa singur cu portarul.
Inițial Milner (7) este la balon, într-o situație tipică de atac pentru Liverpool.
Winks interceptează pasa lui Milner către Jota.
Și joacă mingea direct în spatele fundașilor adverși.
Prin această singură pasă trimisă de Winks, Son putea scăpa singur cu portarul!
Totuși acesta nu reușește cea mai bună preluare și apărarea lui Liverpool apucă să se replieze. În imagine pentru Liverpool sunt cei doi fundași centrali, plus mijlocașul defensiv, Morton, și Milner. Pentru Liverpool se văd Son la minge, Kane în fața sa și, important, Dele Alli (20) care a urcat pe atac mai repede decât s-a repliat Alexander-Arnold.
Son reușește să îi paseze lui Alli, care este singur cu portarul la 12m de poartă în poziție centrală. Acesta șutează, dar Allison reușește să respingă în corner.
Golul lui Tottenham de 1-0
Tottenham înscrie după o acțiune care a constat în două pase verticale, profitând de un scurt moment de dezorganizare a liniei de mijloc a lui Liverpool.
În momentul în care Davies (33) îi pasează lui Ndombele (28) toți cei 3 mijlocași ai lui Liverpool se aflau în partea dreaptă a terenului – ca urmare a unui atac precedent a lui Tottenham.
În această situație, lipsa de experiență a lui Morton se va vedea. În momentul pasei, Morton, indicat pe imaginea de mai jos, se află la stânga lui Milner și este cel care ar fi trebuit să iasă în întâmpinarea lui Ndombele.
Însă, așa cum se vede în imaginea de mai jos, Morton îl lasă pe Milner să îl atace pe Ndombele, dar acesta nu apucă să ajungă la timp, ceea ce îi permite lui Ndombele să aibă timp suficient pentru a-i trimite o minge exactă lui Kane (10). De remarcat și poziționarea lui Kane așa încât să aibă spațiu pentru a primi mingea. Deși distanța între Robertson și Konate este mică, Robertson trebuie să fie atent și la o posibilă minge spre Emerson Royal (12).
Kane primește o pasă atât de bună încât nici nu are nevoie de preluare pentru a trimite mingea în poartă.
Golul lui Liverpool de 1-1
Liverpool egalează după un atac pozițional dus în viteză.
Acțiunea începe cu o pasă de la Milner la Robertson.
Robertson ii pasează lui Mane pe poziție viitoare și pleacă și el spre careu.
Mane centrează către Jota. L-am evidențiat pe desen pe Robertson care se îndreaptă către careu. În opinia mea aici Emerson Royal face o greșeală retrăgându-se mult în exterior de Robertson, practic fără a mai avea vreo posibilitate de a interveni defensiv la această fază.
Fundașul central stânga al lui Tottenham respinge mingea, dar neconvingător, iar primul care ajunge la ea este Robertson.
Acesta aduce apoi o centrare spre Jota, aflat în centrul careului, care înscrie cu capul.
Aș remarca două aspecte cu privire la golul lui Liverpool, înscris și cu un pic de noroc:
În primul rând, chiar dacă mingea a ajuns cu noroc la Robertson, acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă el nu urca în acea zonă. Participarea sa la acțiunile de atac ale lui Liverpool și intrările sale în centru nu sunt întâmplătoare și au adus un mare plus de pericol atacurilor lui Liverpool.
Al doilea lucru de remarcat este că acest gol a fost înscris când Liverpool a declanșat atacul cu apărarea lui Tottenham destul de avansată. Acest lucru nu s-a întâmplat de multe ori, mai ales pentru că Tottenham au preferat să se apere retras.
Repriza a doua – trei contexte tactice diferite, fiecare de aproximativ 15 minute
La pauză amândoi antrenorii au avut de luat decizii. Niciunul dintre ei nu putea fi total mulțumit.
Pe de o partea antrenorul gazdelor, Conte, era mulțumit că echipa adversă nu reușise să își creeze aproape deloc situații clare și că echipa sa reușise să creeze pericol la poarta adversă foarte ușor pe contraatac. Dar totuși dominarea lui Liverpool fusese foarte mare, 69% posesie în prima repriză. Lucru greu de acceptat, mai ales jucând acasă.
De partea cealaltă, Klopp putea fi mulțumit cu dominarea, dar echipa nu reușise să își creeze mari ocazii. Și mai era problema contraatacurilor pe care nu au reușit să le oprească. Chiar dacă a dominat jocul teritorial și ca posesie, Liverpool putea ușor încasa încă un gol sau două în prima repriză. Poate că acest joc cu Tottenham foarte retrași nu era cel mai în avantajul lui Liverpool.
Repriza a doua poate fi împărțită, din punct de vedere tactic, în 3 perioade distincte.
Sunt două momente care schimbă aspectul jocului. În minutul 60 Klopp îl scoate pe neexperimentatul Morton și îl introduce pe Firmino. Un atacant în loc de un mijlocaș. Urmarea este că Liverpool trece la sistemul 4-4-2.
Al doilea moment care va schimba aspectul jocului este minutul 77 când Robertson ia cartonaș roșu.
Reamintesc, pe grafic, cu verde sunt perioadele de dominare ale lui Tottenham și cu albastru cele ale lui Liverpool.
Tottenham iese la joc
Ce schimbări am observat în jocul celor două echipe după pauză?
Jucătorii lui Tottenham ies cu mai mult curaj, cu mai multă agresivitate, încercând să preia inițiațiva în joc. În faza de atac avansează mai mult, mai ales mijlocașii centru-stânga și centru-dreapta și cele două extreme. Când echipa nu are mingea, jucătorii ies mai repede în adversar, dându-le mai puțin timp și spațiu. Echipa stă mai sus.
Liverpool, fie că așa au dorit, fie datorită jocului adversarilor, adoptă mai mult un joc pe contre, cu atacuri rapide, mai ales că în multe momente îi pot prinde pe Tottenham cu jucătorii de bandă avansați.
Bănuiala mea este că pentru a opri pericolul celor două vârfuri de atac ale lui Tottenham, Klopp a decis ca linia de fund să nu mai urce atât de mult, pentru a reduce posibilitatea trimiterii mingii în spatele fundașilor centrali. A doua măsură defensivă pe care cred că a luat-o a fost să îl mute pe Milner (7) mai în centru, formând un cuplu cu Morton (80), cu scopul de a închide liniile de pasă (verticalizare) către cei doi atacanți – de tipul celei care a dus la marcarea primului gol.
Mutarea lui Milner (7) mai în centru are efect și asupra pozițiilor lui Morton (80), care se mută ușor mai spre dreapta, a lui Alexander-Arnold (66), care și el se mută mai spre dreapta, și a lui Robertson (26) care trebuie să evolueze un pic mai retras. Practic, în multe momente, echipa arată ca un 4-2-1-3, cu Keita (8) în spatele liniei de atac.
Pe lângă aceste modificări legate de poziționarea jucătorilor, și jucătorii lui Liverpool își intensifică reacțiile, mai ales pe mingile pierdute: presiune pe jucătorul la minge ori repliere, în funcție de situația fiecărui jucător.
Ca urmare a acestor modificări tactice și de atitudine, jocul capătă în unele momente un aspect de meci pe contre.
Desigur, schimbări tactice în cazul lui Liverpool nu sunt majore, ambii fundași laterali continuă să urce în atac, doar că Alexander-Arnold o face mai în exterior decât în prima repriză, iar Robertson urcă un pic mai rar sau mai puțin și nu mai are aceeași libertate. Cu toate acestea, ei doi rămân în continuare jucătorii fără adversar direct atunci când Tottenham se apără cu un bloc retras. Totuși poziționarea mai centrală a lui Milner și chiar și cea a lui Salah sunt evidente.
Mai jos o situație de atac pozițional al lui Liverpool. Mingea este trimisă către Alexander-Arnold.
De remarcat că acesta primește mingea lipit de margine, deși exista spațiu liber și mai spre interior. Celălalt jucător marcat pe imagine este Salah (10), a cărui poziție este mult mai în interior decât pe atacurile poziționale din prima repriză.
Câteva secunde mai târziu, cu mingea în posesia fundașului central dreapta, Matip (32), se vede poziționarea celor doi fundași laterali și a cuplului de mijlocași în fața apărării.
O altă situație similară. Mingea în posesia lui Matip (32). Se vede dispunerea clasică a celor doi fundași laterali și prezența celor doi mijlocași în zonă centrală. (Keita este și el mai coborât la această fază.)
Câteva secunde mai târziu, cu Robertson la balon, mai retras decât în prima repriză, se observă din nou Keita avansat și Salah în interior. Milner și cu Morton, în fața apărării, de data această schimbați între ei.
Continuarea fazei, cu Jota la balon, ni-i arată pe Salah întrat mult în interior și pe Alexander-Arnold în exterior. Lipit de banda stângă este Mane și cel mai avansat este Keita.
Așa cum spuneam, în momentele în care Tottehnam a avut mingea, jucătorii au avut o atitudine mult mai ofensivă. Mai jos un moment al jocului în care în afară de cei trei fundași centrali și de mijlocașul închizător, toți ceilalți 6 jucători ai lui Tottehnam sunt pe aceeași linie cu fundașii lui Liverpool. Se vede de asemenea și așezarea defensivă a lui Liverpool cu cei doi jucători în fața apărării.
Cu toate că Liverpool a avut o abordarea un pic mai defensivă și a renunțat la atacurile poziționale prin care a controlat jocul în prima repriză, Tottenham a rămas la fel de periculoasă pe contre. Un exemplu:
Pe o contră a lui Liverpool, Keita la balon, cu cei 3 atacanți în poziții mai avansate.
Keita calmează jocul, dar greșește pasa.
Ndombele (28) interceptează, așează pentru Winks (8) care face preluare și trimite direct o minge în spatele apărării lui Liverpool pentru Son (7).
Faza se încheie cu o centrare periculoasă a lui Son.
Klopp schimbă. Se marchează golurile de 2-1 și de 2-2.
Pentru că meciul nu arăta bine pentru Liverpool, Klopp schimbă. Îl scoate pe Morton, îl retrage pe Keita la mijloc în locul său și îl introduce în atac pe Firmino. Sistemul se schimbă în 4-4-2 (sau 4-2-4 pentru că Liverpool are 4 atacanți în teren). Interesant și că în banda dreaptă merge Jota, iar Salah rămâne central, alături de Firmino.
În imagine Jürgen Klopp arătându-i lui Keita numărul 6, indicându-i acesta că trebuie să joace ca „număr 6”, adică mijlocaș în fața apărării.
În cadrul de mai jos, așezarea lui Liverpool pe un atac pozițional imediat după schimbarea sistemului.
O dată cu introducerea lui Firmino în locul lui Morton, Liverpool începe să preia din nou controlul jocului. Explicația poate fi una mentală, jucătorii jucând poate mai încrezători cu Keita la mijloc în loc de Morton, dar și una tactică, o linie de 4 jucători de atac, toți 4 în interior, cum se vede pe imagine, fixând linia de 5 a lui Tottenham. Probabil că acești doi factori cumulați fac ca cei doi fundași laterali ai lui Liverpool să se bucure din nou de mai multă libertate de ataca și ca Liverpool să preia din nou controlul jocului.
După cum se vede și pe graficul de pe sofascore, Liverpool domină în această perioadă până la marcarea golului de 2-1 pentru ei.
Mai jos așezarea celor două echipe pe atacul pozițional al lui Liverpool.
Pressingul lui Liverpool din prima repriză revine, aceștia reușind în mai multe rânduri să îi forțeze pe Tottenham să piardă mingea, iar dacă Tottehnam reușește să iasă din pressing, Liverpool se apără 4-4-2 sau 4-4-1-1. Legat de jocul ofensiv al lui Tottenham, de notat că dintre Alli (20) și Ndombele (28), Alli participă mai mult la jocul de atac, uneori apărând foarte sus.
Așezarea pe atacul pozițional al lui Tottenham:
Mai jos un cadru în care se văd așezarea ofensivă a lui Tottenham și cea defensivă a lui Liverpool.
În același cadru se vede ceea ce am spus mai sus: Dele Alli (20), în partea stângă, a avut o libertate mai mare de a participa la jocul de atac. În unele momente echipa seamănă a 3-4-3. Vă amintiți și contraatacul din prima repriză în care Alli finalizează din pasa lui Son.
O acțiune tipică de atac pentru Tottenham, care s-a repetat de 3 sau 4 ori în acest meci, este următoarea: fundașii centrali ai lui Liverpool fiind ocupați cu cei doi atacanți ai lui Tottenham, în momentul în care mingea se află în posesia fundașului centru dreapta, Sanchez (6) sau a fundașului central, Dier (15), Dele Alli pătrunde pe interior de fundașul lateral. În mai multe rânduri coechipierii l-au găsit cu o pasă directă în spatele apărării adverse. Un astfel de atac necesită o calitate excepțională a pasei lungi din partea fundașilor centrali. Astfel de mingi trimise direct în spatele apărării de către un fundaș central sau de către mijlocașul central defensiv au fost încercate, desigur, și către cei doi atacanți, Kane și Son. Chiar dacă în repriza a doua spațiul în spatele liniei de fund a lui Liverpool a fost poate mai scurt, cei de la Tottenham au folosit în continuare cu succes această abordare – e drept că jucătorul care primea mingea avea însă mai puțin spațiu în care să controleze mingea și că pasa trebuia să fie foarte exactă.
În această situație, Alli preia mingea pe piept în careu apoi cade, după un contact cu Alexander-Arnold, și cere penalty.
La faza imediat următoare Liverpool marchează pentru 2-1.
În cadrul următor se remarcă în primul rând densitatea pe care o fac în zona centrală cei 4 atacanți pe care îi are Liverpool în teren. La minge Jota (20), care în teorie juca bandă dreaptă în acel moment. Urmarea este că și cei 5 fundași ai lui Tottenham fac o densitate foarte mare. Fundașii laterali ai lui Liverpool sunt fără adversar direct și au libertatea de a participa la atac, întrucât Keita și Milner au rămas să îi ajute pe cei doi fundași centrali.
Jota îi pasează lui Robertson și pleacă diagonal spre exterior.
Robertson îi pasează înapoi și apoi pleacă pe aceeași cursă diagonală spre interior prin care a cauzat pericol și în prima repriză.
În cadrul de mai jos, Jota ajuns în stânga trimite o centrare spre Mane și Salah aflați în centrul careului. Jucătorii încercuiți sunt Robertson și Alexander-Arnold, acesta din urmă avansând fără un adversar direct.
Portarul lui Tottenham, Lloris, reușește să respingă centrarea, dar mingea ajunge norocos la Alexander-Arnold care o trimite șutat în fața porții.
Robertson marchează cu capul. Ca un făcut, jucătorii care combină pentru acest gol sunt fundașii laterali ai lui Liverpool.
Să vedem și golul egalizator al lui Tottenham. Din nou, Tottenham ajunge de la un fundaș central la poarta opusă din două pase.
În primul cadru, fundașul central, Dier (15), îi pasează lui Winks (8). Liverpool face pressing.
Aici este momentul în care Tottenham reușește să își creeze un avantaj. Keita iese în Winks, se repede prea tare, Winks trimite mingea fundașului centru-stânga, Davies, și o reprimește în spatele lui Keita.
Următoarea pasă este o minge pe culoar pe poziție viitoare pentru Son, plecat din spatele fundașului central, Matip.
Allison comite o greșeală și deși are întâietate la minge, nu reușește să o respingă.
Son mai are doar de trimis mingea în poarta rămasă goală.
La fel ca și golul de 2-1 al lui Liverpool, și golul de 2-2 a venit ca urmare a duelului tactic, Tottenham lăsând pe întreaga durată a partidei vârfurile de atac la nivelul fundașilor centrali adverși și încercând să îi găsească cu mingi în spatele apărării lui Liverpool sau cu pase pe culoar.
Robertson ia cartonaș roșu.
Al treilea context tactic din a doua repriză (și al patrulea al meciului) apare în minutul 77, după cartonașul roșu primit de Andrew Robertson. Liverpool trece la 4-4-1. În mod firesc, jocul se desfășoară preponderent cu Tottenham în atac. Conte păstrează aceeași așezare, doar jucătorii individual devenind un pic mai curajoși ca poziționare.
În cadrul de mai jos se vede așezarea celor două echipe pe atacul pozițional al lui Tottenham. Din nou vedem aceeași idee de a juca mingea în spatele apărării adverse. Se văd atacanții cum pleacă și fundașul centru-stânga, Davies, pregătindu-se să trimită mingea lung. Liverpool sunt așezați pe două linii de 4 și cu Salah un pic mai avansat.
Un aspect interesant mi s-a părut așezarea defensivă a lui Liverpool în acest cadru, 4-2-3 însemnând om la om cu adversarii, lăsând doar liber fundașul central, Dier (15).
Gânduri de final
O partidă interesantă.
Sistemul folosit de Antonio Conte lasă liberi fundașii laterali adverși. Cred că acesta e un risc asumat. În mod obișnuit aceștia pot veni cu centrări, care de cele mai multe ori nu cauzează probleme unei linii de fund formată din 5 oameni, mai ales că atacanții lui Liverpool nu excelează la jocul de cap. Însă, în cazul de față, cei doi fundași laterali ai lui Liverpool sunt doi jucători de mare valoare cu aport ofensiv deosebit.
La ambele echipe au lipsit titularii din linia de mijloc, trei de la Liverpool (Henderson, Thiago și Fabinho) și doi de la Tottenham (Højberg și Skipp), în condițiile în care Tottenham folosise în partidele anterioare sistemul 3-4-3, cu aceștia doi mijlocași centrali. Mai ales în cazul lui Liverpool, această situație a influențat deciziile tactice ale antrenorului.
Din punct de vedere tactic, am văzut pe parcursul meciului sistemul 5-3-2 împotriva lui 4-3-3 (dar care pe atac arăta mai mult ca un 2-3-5), a lui 4-2-1-3 și a lui 4-4-2. În formulele 4-3-3(2-3-5) și 4-4-2 Liverpool a controlat jocul, dar și-a creat cu dificultate ocazii de gol împotriva blocului defensiv retras al lui Tottenham. În schimb Tottenham a reușit să fie periculoasă în toate aceste contexte.
Dacă jocul lui Liverpool este unul mai complex, cu schimb de locuri între jucători, sistemul lui Conte este mult mai simplu, fiecare jucător având de îndeplinit sarcini destul de limitate. De exemplu atacanții centrali foarte rar au apărut în zone laterale sau au venit la primit. La fel, jucătorii de bandă nu au intrat în interior (decât atunci când vin spre poartă pentru a apărea la finalizare) și nu au făcut schimb de locuri cu alți coechipieri.